Memoriile Cetății va transforma 10 cartiere din Timișoara, timp de 10 zile, în spații de interacțiune între artiști, comunitatea locală și turiști.
Zece instalații arhitecturale temporare, concepute de către Studioul de arhitectură PARASITE STUDIO, vor fi amplasate în tot atâtea zone din oraș. Pe ele își vor pune amprenta creativă atât artiști profesioniști, cât și amatori – membri ai unor organizații și asociații civice din oraș. Ele vor avea menirea de a uni comunitatea locală în jurul culturii și vor deveni centrele de interes ale cartierelor, prin intervenții complementare (teatru, muzică, dans, poezie etc.)
Nouă dintre module au fost adoptate de asociații locale, care vor organiza peste 40 evenimente pentru locuitorii zonelor respective, sub forma de spectacole stradale, teatru, muzică și ateliere de lucru ce vor avea loc în spații tranzitate zilnic de timișoreni în drumul lor spre serviciu, școală sau cumpărături. Cel de-al zecelea modul, situat în centrul istoric al orașului, pe strada Mărășești, va fi realizat cu ajutorul trecătorilor, localnici sau turiști, care vor da naștere unei instalații vizuale concepute de artistul Sorina Vazelina.
Cei zece artiști care vor interveni pe modulele din cartiere sunt:
1. Mircea Popescu - City Pattern;
2. Marcel Scutaru - Întâlnire fantastică;
3. Victor Dragos, Ana-Maria Cazacu - Invizibilii;
4. Silvia Tripsa, Alin Popa - Călătorie în ultimii 100 de ani
5. Sorina Vazelina - LINIA;
6. Paula Duță - Capsula timpului;
7. Cristina Daju, Toma Dan Iulian, Adrian Florin Pop - Coral Urban Hero;
8. IRLO - Hora unirii;
9. Alex Boca - Arhiva activă;
10. Andreea Medar - Interstelar.
Organizațiile care au adoptat un modul din cartiere sunt:
Fundația Pentru Voi
Asociația Femeilor Rome „Pentru Copiii Noștri"
Asociația Seniorilor din Timișoara
Centrul Cultural German
Asociația Rugby 4 Timișoara
Asociația Comunitară Banat
Organizația Cercetașii României – Centrul Local Licos Timișoara
Fundația Județeană pentru Tineret Timiș
Asociația Suporterilor Druckeria.
Spațiile care vor găzdui instalațiile și evenimentele care vor avea loc în cadrul preoiectului Memoriile Cetății, sunt:
Piaţa Traian;
Parcul Dacia;
Calea Lipovei (colț cu str. Sf.Apostoli Petru și Pavel);
Calea Șagului (colț cu str. Ana Ipătescu);
Parcul Lidia;
Piaţa Soarelui;
Strada Oituz;
Piaţa Mocioni;
Piaţa Bălcescu;
Str. Mărășești.
Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara.