Ne reunim pentru a lansa catalogul proiectului care s-a desfășurat în perioada 14-20 octombrie în cartierele din Timișoara. Memoriile Cetății, ediția 2019, a fost alcătuită din două componente – intervențiile în spațiul public și arhiva memoriei – ce au avut ca temă comună Revoluția, și modul în care păstrăm în amintiri evenimentele petrecute cu 30 de ani în urmă. Numeroși artiști au intervenit în spațiul public și au celebrat memoria colectivă prin diferite forme artistice, lăsând în cartiere mărturii solide ale spiritului liber. Însă, poate nimic nu unește oamenii așa cum o fac poveștile, acele fire narative construite din evenimente și trăiri reale care puse laolaltă alcătuiesc o istorie comună. Așadar, catalogul va conține și istorisiri autentice, documentate de 3 jurnaliști: Otilia Galescu, Ana Munteanu, Vlad Marko Tollea, sau adunate de la oameni care au răspuns invitației noastre de a povesti liber despre acele gânduri care puteau fi oricând întoarse împotriva lor dacă se materializau.
De asemenea, culegem roadele colaborării The Secret Garden și lansăm fanzinul care a provocat artiști din toate domeniile să reinterpreteze perioada post-decembristă.
În timp ce răsfoim paginile cu povești vizuale și scrise, ne bucurăm și de muzica celor de la Dubase și Brum.
BRUM este un proiect muzical din underground-ul românesc, prezent de mai mult de 10 ani în majoritatea cluburilor și festivalurilor de profil din România și nu numai. După o absență de 2 ani, iese din laborator cu un material proaspăt de free-fusion experimental electro-acustic într-o formulă nouă, cu intenția de a se reinventa la fiecare apariție live, colaboratorii și muzica fiind parte din surpriza evenimentului.
DUBASE debutează ca DJ în 1997 la Cluj Napoca, în cadrul primului festival de muzică electronică din România De la Hoya, organizat de Cluj Raving Society (CRS). Mereu interesat de o gamă largă de genuri muzicale, promotor și implicat activ în scena independentă, Dubase a luat parte - de-a lungul celor peste 20 de ani - la cele mai importante festivaluri muzicale din România, dar și în străinătate. S-a remarcat în rândul criticilor și publicului datorită prezenței sale calde și a selecției muzicale pasionale. Printre altele, alături de vechiul său colaborator Calibro45 (Leizaboy), a însuflețit auditiv în timp real pelicule cinematografice silențioase cu ocazia unor seri speciale în atmosfera Transilvania International Film Festival (TIFF). De asemenea, și-a adus aportul curatorial alături de ZO și echipa festivalului Electric Castle la inițierea și dezvoltarea unui proiect unic pentru festivalurile organizate în România: scena Roots, creată special pentru promovarea muzicii reggae și a derivatelor acestui gen muzical. Babalonia descrie unul dintre cele mai îndrăgite proiecte personale ale sale: promovarea curentului muzical exotica, catalogat – oarecum inexact – ca muzica lumii. Restul e istorie!
Vă așteptăm cu drag pe 15 decembrie, la Corner Space Bastion Theresia de la 18:00-24:00 pentru a redescoperi artiști și locuitori ai orașului care, prin aportul adus în cadrul proiectului Memoriile Cetății, ediția 2019, au consolidat trecutul comun și au contribuit la păstrarea conștiinței colective la vedere.
Memoriile Cetății este un proiect realizat de Asociația Timișoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.