Artă urbană: picturi pe vaporașe și program educațional de artă urbană / Poezie de stradă - minutul de poezie
An de an, aducem cultura în cartiere și descoperim hărțile intime ale comunității. Timișorenii au astfel ocazia să descopere − alături de artiști, personalități ale orașului și turiști − tipuri de intervenții artistice în spațiul public, aflate chiar în proximitatea locului în care trăiesc.
Memoriile Cetății și-a propus să consolideze legăturile dintre oameni și poveștile orașului. Fie că suntem conștienți sau nu, împărțim fragmente de memorie cu străzile pe care le străbatem, cu porțile pe sub care trecem, cu oamenii pe care îi cunoaștem sau chiar cu cei care ne sunt străini.